BluePink BluePink
XHost
Gazduire site-uri web nelimitata ca spatiu si trafic lunar la doar 15 eur / an. Inregistrare domenii .ro .com .net .org .info .biz .com.ro .org.ro la preturi preferentiale. Pentru oferta detaliata accesati site-ul BluePink
 
REVIEWS


Copyright 2006 Radu Retegan. All Rights Reserved.
       Home        |        Poze        |        Indicatii
Cum noi, pescarii sportivi, ne straduim sa impartasim deja valorile U.E. si NATO (n-am zis NASA-carboane, kevlare, ceramice), cred ca ar fi util sa ne familiarizam cu marimile anglo-saxone intalnite in pescuitul sportiv.

Practic, unditarul roman se intalneste cu acestea in cazul vergilor americane de spin (cele pentru mulineta cu tambur fix) sau cast (pentru mulineta multiplicatoare, se tin cu…inelele.. in sus), englezesti si europene de crap si la majoritatea celor de musca si Sheffield, tot datorita originii englezesti a stilurilor."Chinezeste" scrie uneori si pe rolele de fir americane.

Fara a fi exhausivi, nici corecti pana la zecimala, putem aminti esentialul intr-o aproximatie de bun-simt care sa scoata din ceata pe cei ce n-au avut acces la o asemenea informatie.

Anglo-americanii masoara lungimea vergilor in <<picioare>> (foot-feet prescurtare ft., simbol<<'>> si in toli, sau inch-i, prescurtare in.,simbol<<">>. Piciorul are 12 toli si cam o treime de metru, de fapt 30,48 cm. De la gaze si apa, tot romanul stie cam cat e de mare tolul. Pentru un calcul mai precis , 1tol= 1in= 25,4 mm = 2,54cm.

Pentru ca da cu virgula, trebuie amintit celor ce nu lucreaza cu socotitorul ca in aritmetica anglo-americana, virgula e punct si vice-versa.

Pentru ca sistemul lor de masura nu e zecimal, o varga nu va avea de exemplu 6,5 picioare ci 6picioare si 6toli, scrise fiecare cu simbolul sau, adica : 6'6", pe romaneste, (6x30,48 + 6 x 2,54) cm = (182,88+15,24) cm = 198,12cm = 1,98m.

Iata cateva echivalente mai des intalnite:


Lungime Sistem

Anglo-saxon
Lungime Aproximativa

Sistem metric
5'6"
1,68m
6'
1,83m
6'6"
1,98m
7'
2,13m
9'
2,74m

In toli, (de fapt in fractiuni de tol) se masoara si grosimea firelor. Aici informatia e mai ascunsa, caci unitatea de masura e data implicit, nu explicit. Ei scriu pur si simplu, "dia 0.010" adica "diametru 0,010 inch", adica 0,0254 cm, adica 0,25 mm, cum am spune noi, tot implicit, "da-mi terog un 0,25!".

Beleaua apare cand, din considerente de corelare varga -fir-mulineta, unii producatori nu mai dau grosimea firului, ci doar rezistenta acestuia (6lb, 8lb, etc.). Vom reveni.

Lungimi masurate in "picioare" mai puteti intalni pe afisajele sonarelor, unde se indica adancimea. Grosso-modo, impartiti la trei si aveti aceeasi marime masurata in metri.

Tot o masura de lungime e si yard-ul, simbol <<Yd>>, plural <<Yds>>. La origine, "etalonul" fusese distanta masurata intre mana intinsa a suveranului George al nu mai stiu catelea si…varful nasului sau. Ca marime e mai "normala", are 0,93m.

In yarzi se masoara, cel mai des, lungimea firului. E mai simplu, caci pe rolele de calitate, care se vand peste tot in lumea larga, lungimea e mentionata atat in metri cat si in yarzi.

Marimi anglo - saxone
Pety Fishing Team... la noi totul e posibil.